VIDEO: Caz șocant în Olt: O femeie de 81 de ani a murit într-un lift blocat, în Spitalul Județean Slatina / Poliția a deschis o anchetă

Publicat: 18/12/2023, 12:20
Actualizat: 18/12/2023, 15:48

Caz șocant în România. O femeie de 81 de ai a murit blocată în liftul Spitalului Județean Slatina. Poliția a deschis o anchetă în acest caz.

Femeia a murit sâmbătă, dar cazul a ajuns în atenția poliției abia luni.

„La data de 18 decembrie, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin adresă, de către Spitalul Județean de Urgență Slatina cu privire la faptul că, la data de 16 decembrie, în jurul orei 08:05, o femeie de 81 de ani, din județul Olt, care se afla internată la unitatea spitalicească, ar fi decedat într-unul din lifturile spitalului, care s-ar fi blocat.

În cauză, se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând a fi întocmite acte procedurale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis Poliția Olt.

„Cei de la de la mentenanță mi-au spus că a fost un contact imperfect”

„E vorba de o pacientă de 81 de ani care a fost internată în cadrul spitalului în urmă cu aproximativ o lună. Inițial, pacienta a fost internată în secția de Medicină Internă. Este vorba de pacientă cu multiple comorbidități. (…) Pe parcursul internării a început să apară simptomatologie specifică de Neurologie, fapt pentru care a fost transferată la Neurologie pentru continuare investigațiilor și tratament de specialitate.

În jurul dimineții, la ora 7:00, medicul de gardă când a evaluat pacienții de pe secție, a constatat că starea generală se deteriorase și a considerat că este nevoie de Terapie Intensivă, pentru care a luat legătura cu medicul de gardă de la Terapie Intensivă care a făcut toate pregătirile necesare pentru transferul unui pacient grav.

Pacienta a fost însoțită de către un asistent, medicul de gardă și două infirmiere. Într-adevăr, în momentul când s-a acționat liftul pentru a coborî, liftul s-a blocat imediat între etajul patru și cinci”, a explicat Dr. Florin Popa, director medical al SJU Slatina

Conform sursei citate, ultima verificare a fost făcută în data de 15 noiembrie și nu s-au constatat probleme.

„Am luat oarecum legătura cu cei care se ocupă și am întrebat care a fost totuși problema, ce putem face să nu se mai întâmple lucrul ăsta până la urmă. Cei de la de la mentenanță mi-au spus că a fost un contact imperfect care a fost remediat pe loc și că nu a fost nicio problemă gravă. Din punct de vedere medical, eu nu am ce să le reproșez colegilor. S-au comportat exemplar. Pe partea tehnică am solicitat o analiză mai detaliată a celor de la de la mentenanță și vom vedea dacă există măsuri”, a mai spus reprezentantul SJU Slatina.

La rândul ei, fiica femeii care a murit a spus că aceasta era foarte bolnavă.

„Deci era foarte gravă și era internat la mine secție, adică vă dați seama că toată lumea a încercat. Am încercat să-i fac cât de cât boala mai ușor”, a spus fiica femeii.

Prefect: Lifturile sunt un risc permanent pentru pacienţi şi cadre medicale

Conform prefectului judeţului Olt, Mario De Mezzi, femeia era mama unei asistente şi era transferată de la etajul 5, la etajul 2, unde este Secția ATI, pentru a fi intubată.

„Sâmbătă dimineaţă, o femeie a murit în liftul blocat din Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Femeia era mama unei asistente şi trebuia dusă de la etajul 5 (neuro) la etajul 2 (terapie intensivă) pentru a fi intubată.

Liftul s-a blocat între etajele 4 şi 5 şi, în ciuda manevrelor de resuscitare, pacienta a decedat. Lifturile sunt un risc permanent pentru pacienţi şi cadre medicale. Câţi oameni e nevoie să mai moară până când cineva să o demită pe aceasta vătafă care-şi spune manager de spital? Ruşine, vătafilor!”, a scris pe Facebook prefectul Mario De Mezzo.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce tactică folosesc rușii ca să cucerească pozițiile fortificate ale armatei ucrainene. „Apar pe neașteptate...
Telefonul banal care i-a adus moartea lui Gheorghe Băicuș, militarul care și-a pierdut viața în...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
„Dar de la Dumnezeu” Iulia Vântur a făcut anunțul pe internet, după ce s-a zvonit...
Anunț de ultimă oră făcut de meteorologi. Ce se întâmplă cu vremea în următoarele ore
La nicio lună de la moartea Ancăi Molnar, Claudiu Molnar este din nou în doliu...
Dieta cu 3 mese pe zi a Loredanei Groza. Alimentul POPULAR la care a renunțat...
Rezultate la Evaluarea Naţională 2024. Edu.ro a publicat notele
Filmul tragediei de la Suceava! Mama Ancuței a prevestit tragedia: Nu veniți!
Alex, tânărul dat dispărut în Italia, a fost găsit mort! După zile întregi de căutări,...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
DOTARE OBLIGATORIE pentru toate mașinile noi vândute în Europa
Ciolacu: Singura constantă e că pe 8 decembrie trebuie să fie alegerile generale
Poveste plină de COMPASIUNE despre cum își îngrijeau oamenii de NEANDERTHAL COPIII BOLNAVI
Românii au primit strict interzis. Avertismentul venit chiar acum: Niciodată!
Doliu la Hollywood. A murit unul dintre cei mai celebri scenariști
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu, despre greutățile prin care a trecut în adolescență! În ce condiții a stat...
Ce presimțire a avut Emily Burghelea înainte de accident: ”Mi-am imaginat un înger alb”
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Frumusețea nu aduce fericire. Ce se întâmplă cu oamenii care arată prea bine?
×